BlogExperiente personale

Pentru tati, nu e usor sa creasca fete

Inainte de despartire, imi petreceam destul de putin timp cu copiii. Nu pentru ca nu ma interesa sau pentru ca nu voiam, insa m-am gandit ca daca muncesc mai mult, nu le voi spune „NU” niciodata si ca in acest fel nu le va lipsi nimic. Abia dupa separare am inteles ca nu vreau ca relaaia noasta sa fie bazata pe lucruri materiale.

Nu am fost niciodata omul care se pricepe la cuvinte sau la exprimarea sentimentelor, asa mi-e firea, dar am realizat ca trebuie sa ma schimb pentru ei.

Cel mai tare ma speria relatia pe care o voi avea cu fiica mea, gandindu-ma ca are nevoie sa vorbeasca cu mama ei si, mai rau decat atat, ca eu nu sunt important in viata ei. Chiar daca eram confuz, am incercat sa ma pun in pielea ei, sa inteleg ce simte exact la aceasta varsta si prin ce fel de schimbari trece. Am realizat ca nu-i va mai placea si ca deja este prea mare sa mai stea la mine in brate sau sa o mai tin de mana pe strada pentru ca se transforma intr-o domnisoara.

Desi nu stiam exact de unde sa incep apropierea mea de Iulia, am vrut sa ma implic cat mai mult posibil. Toti tatii trebuie sa fie constienti ca ei sunt primii barbati din viata fiicelor lor si ca doar de ei depinde modul in care ele vor privi barbatii in viitor, in relatii.

Imi doream sa fiu cel mai bun prieten al ei si sa vorbim deschis despre orice subiect, insa stiam ca pentru acest lucru trebuie sa-i castig increderea, iar ca sa transform acest lucru in realitate, trebuia sa-mi dedic mult timp doar ei.

Asa am si făcut. Dupa despartire, mi-am luat liber de la serviciu pentru a-mi consolida relatia pe care o aveam cu copiii mei. Am inceput prin a face lucruri pe care ei le iubesc, desi la final de zi am ajuns sa am ruj pe buze si sa am unghiile facute fucsia, culoarea preferata a Iuliei. Poate suna dubios, dar mi-a placut si am ras mult cu ei.

Totusi, imi era si inca imi este teamă de unele momente, iar in capul meu se da o lupta continua.
Imi era teama de momentele in care imi va pune intrebari si eu nu voi stii ce raspuns sa-i dau. Ma gandesc ca nu-i pot spune nici „Du-te si intreab-o pe maica-ta”, ceea ce ar fi fost oricum gresit pentru ca asa nu ar mai fi venit niciodata sa vorbeasca cu mine sau sa-mi ceara un sfat.

Imi era teama de momentele in care imi va cere sfaturi legate de baieti. Eu ce sa-i spun? Ca n-are voie si ca nu vreau sa se indragosteasca de acum pentru ca in cele din urma va ajunge sa fie trista din cauza baietilor?

Imi era teama de momentele in care voi fi nevoit sa-i ofer mai multa libertate si nu voi putea sa dorm stiind ca doarme la o prietena.

Imi era teama de momentele in care se va imbolnavi si eu nu o sa stiu ce sa-i fac ca sa-i treaca.

Imi era teama de momentele in care imi va cere sfatul in legătura cu hainele pe care sa le poarte sau in privinta unei coafuri, iar eu nu o sa pot sa-i spun exact ce vrea sa auda si o sa fie dezamagita.

Totusi, toate aceste lucruri pe care le gandeam nu faceau decat sa ma departeze de ea pentru ca aveam retineri in a deschide discutii, din teama de a nu spune ceva gresit. Astfel, am realizat ca singura modalitate de a avea o relatie buna cu fiica mea este sa ma implic si sa o fac sa simta ca sunt acolo pentru ea, orice s-ar intampla.

Tag-uri:
Trimite prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *